Prezentă
în absență…
Ce paradox
ești dragă!!!
Cu cât vorbesc
și scriu
mai mult
de tine
voind să vărs
din mine
dor nebun
pe-atât mă umplu
de iluzii
și de icoane,
temple părăsite
în care nu mai ești…
Ți-aduci aminte
stațiile de metrou?
Toate te plâng
și eu în ele
trec
cărând chitara
fără cântec –
nebunul zgomotos
ce urlă
când iese din
metrou
cerșind iubire…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...