...(Îmi sunt atât de dulci...)

Îmi sunt
atât de dulci
cuvintele
astea două
că m-aș renaște
de-aș putea
și m-aș preface
în litere
de aur,
în rune
scrise pe
pereții
sufletului
tău
și nu aș mai pleca
de-acolo...
Îmi sunt
atât de...
încât
rostindu-le
mă sting
în palma ta
și părul tău
mă-mbracă
într-un giulgiu
necreat...
„Ce-ai spus?...
N-am înțeles...”
„[...]”
„...Of, măi...”
...îmbrățișare
frântă...

...(Mă-ndrăgostesc...)

Mă-ndrăgostesc
a doua
oară
de tine?...
De ce?...
Oare
nu-mi știe
sufletul
ce iad
l-așteaptă
de mai încearcă
asta?...
Ba știu
și fiecare
firicel
din mine
te cunoaște
și îți caută
voința...
Chiar dacă iadul
meu
este
prietenia ta
o să-l sting
bucuros
închizând
ochii
și sărutându-ți
mâna...
Te iubesc...

...(Mi-e inima scrum...)

Mi-e inima
scrum
de țigară
fumată
de două femei
ce fac
cu schimbul
în a-și împrumuta
ori numele
ori chipul...
Cum
am ajuns
aici
nu mă interesează...
Știu doar
că dumnezeu
mi-e numele
ce fură
chipul
și mă minte
cu vise
ce-mi zdrobesc
simțirea...

...(M-am săturat...)

M-am săturat
să frec
trăiri
de niște pereți
goi
plini de
mânia
neuronilor
crescuți
într-un
pix verde
sub influența
ierbii
cosite
de doamna
fricoasă
ce mă ocolește...
Dacă-ar da
dracu,
sau dumnezeu -
cum vrei să spui -
să ne vedem
vreodată
agonia
literelor
ar înceta
și tăcerea
curentului
ce-mi zguduie
urechea
m-ar liniști
precum
zdrobește
grapa
pumnul
de pământ...

...(Aripi de înger...)

Aripi
de înger
se zbat
în lacrimi
de lumină
îngânând
nașterilor
sfinților
și agonia
dracilor...
Omul
se plimbă...
Descântă
o bere
și alungând
perdele
de fum
se-afundă-n
contingentul
fără
supranatural
pe care-l aruncă
în paharul
golit
de semnificație...
Există
sau nu?...
Mă doare-n
cot
de oameni,
de îngeri
și de draci,
de dumnezei
neînțeleși...
Mă am pe mine
și pe tine -
„iluzia
unei insule”...

...(Îmi amintesc...)

Îmi amintesc
ceea ce nu e
de adus aminte,
ce tu nu vrei,
eu vreau
și oamenii
blestemă...
Îmi amintesc
gânduri,
priviri,
chipuri,
închipuiri
răsfrânte
în dorințe
ascunse
cântate
de îngeri
decăzuți...
Îmi amintesc...

...(De ce râzi...)

„De ce râzi?”
Pentru că sunt
un saltimbanc:
mă joc
cu viața
printre degete
și lacrimile
îmi sunt
lichid de
spălat
geamuri...
De ce râd?
Măi, fetițo...
Când
o să ai curajul
să zâmbești
în fața
morții
recunoscând
în ea
teama
de-a te lua
o să-nțelegi...

...(Sunt...)

Sunt
gardianul
Styx-ului...
L-am ucis
pe Charon
cu fărâma
de întuneric
răsfrântă
de lacrimile
nebunilor
stinși
în coardele
de chitară
ale îngerilor
învinși
de Mihail
și închid
pe veci
calea
celor
ce ar vrea
să mai coboare...
Sunt
dumnezeu
străin,
creator
al nimicului
și izbăvitor
al iluziei...
Sunt...

...(Nu știu...)

Nu știu
unde ești,
cine ești,
DACĂ EȘTI...
Habar n-am
de te cheamă
Eliza,
Andreea,
Silvia,
Gisela,
Ancuța,
Celia,
Felicia
sau dacă ți-e destinul
purtat
de vreun alt
nume...
Nu știu
ce-ți place,
câți ani ai,
dacă iubești
sau nu...
Atâta știu:
fă bine
și apari
câtă vreme
sunt,
altfel:
eu voi înnoda 
tristeți
dincolo
de clipe
iar tu
regrete
în pământ
străin...
Ce zici:
facem târgul?

...(Plâng...)

Plâng
doar cu ochiul
drept...
Te plâng?
Mă plâng?
Nu știu...
De aș avea
răspunsul
probabil
n-aș mai
scrie,
n-aș mai încerca
să-ți scriu
cu litere
stâlcite
pe bucăți
de iris
ce revin
precum
un  suflet
neîmplinit
își caută
menirea...
Nu ești,
coloană
a dumnezeirii,
și lipsa ta
rănește
mâna stângă
fără de
vreo unghie
a necuprinsului...
De ce te scriu?...

...(Te-am căutat...)

...te-am căutat
plăpândă nebunie
printre
zăpezile
albastre...


Te-am
căutat,
plăpândă nebunie,
printre
lacrimi
de gânduri
răsfrânte
de irișii
în care te odihnești
nu știu
de când,
nici cât...
De ce să sapi
canale
pe obrajii mei
când nici nu știi
ce sunt
și ce-mi doresc?...
Nu vreau
o parte din
ființa ta:
te vreau pe TINE
așa cum ești,
atât cât ești
ca să te întregesc
cu sfertul
meu
de suflet
ce-a mai rămas
din cruda
viețuire...

...(Nu ai venit...)

Nu ai venit...
Sau, ești?...
Nu ești...
Voiam să-mi curm 
azi
suferința
(întotdeauna
eu-l meu
e egoist...)
...dar mă tem
că timpul
îți rănește mai mult
clipa
decât mie
nebunia...
De ce nu înțelegi
(cât de tâmpit
sunt -
tu nici nu știi!)
că te iubesc?
(din nou
arunc
vâltori
ce nu există...)
...
Unde ești?...

...(A mai trecut o zi...)

A mai trecut
o zi...
S-a frânt
o așteptare
și o alta
s-a aprins
tot din cenușă...
N-ai numit
clipa
revederii
și îmi strângi
sufletul
în palmă
fără să știi...
Când?...
Când vei reveni?...
Când o să pot
să-mi beau
otrava
scursă
dintr-o șoaptă
născută de
dor?...
O ultimă bucată
de suflet
se va risipi
în rouă
de lumină?...
Dacă va fi
așa
până la înviere
mă voi hrăni
cu fărâmele
rămase
de la festinul
vostru...

...(Lumino, cine te-a născut?...)

Lumino,
cine te-a născut
în martie?
De ce-mi rănești
privirea?...
Luni...
Ani de zile
n-am știut
de tine
și-acum apari
fără să-mi spui
de ce,
fără să mă anunți...
De-aș fi știut
l-aș fi bătut
la cap
pe Hefaistos
până mi-ar fi
făurit
un iris
mai puternic
să pot să mi te fac
lăcaș...
De-acum
cine-mi va vindeca
orbirea?...

...(Ți-aduci aminte?...)

Ți-aduci aminte
noaptea
în care viața
și moartea
își îngânau
șoaptele?...
Ne-am urcat
amândoi
în 116...
Mie îmi era somn...
Tu îl aveai pe el,
eu mângâiam
chitara
și din visele ei
mi-am făcut
pernă...
Mai știi?...
M-ați trezit
ca să cobor:
voi
ați mers
acasă
iar eu
în cimitir...
Ți-aduci aminte?...
Eu da...

...(Te simt...)

Te simt
cu mâna
stângă
dar de-așternut
nu-ți pot descrie
visul
decât  cu
degetele de la
dreapta...
Te-ntrebi
cum oare
dorul tău
se odihnește-n
palma
stângă?
Nu știu să-ți spun...
Probabil
la nebuni
lumea-i pe dos,
cu diferența
că la mine
și organismul
e la fel...
Ți-aduci aminte
ce-ți spuneam
data trecută?
Eu nu-s cuminte!!!:)

...(O să mă frângi?...)

O să mă frângi
și tu
nainte
de-a începe
viețuirea?...
Uite:
acum sunt gata
și-aștept
cu nerăbdare
clipa
în care vei rosti
fatidicul
cuvânt
dintr-o mirare
și din spaima
născută
de șoapta
nebunului
ce stă în fața ta
mai frichi
decât ești
tu
obișnuită
să înduri...
Va veni ziua...
De ce te temi?...
Nu te stingi
tu:
va fi doar
fumul de cafea
prelins
într-o țigară...
Zâmbește:
eu n-o să mai fiu...

...(Așterne, Doamne, zăpadă...)

Așterne, Doamne, zăpadă
peste sufletul meu însetat
de-atâta lumină dalbă
rătăcită prin nori de păcat

Am s-aștept și am să cânt
colinde purtate de vânt
Leru-i ler, Doamne, ler...
Leru-i ler, Doamne, ler...

Așterne, Doamne, zăpadă...
peste omul îndurerat
ce de veacuri te strigă și-așteaptă
să îi stingi singurul său oftat...

Așterne, Doamne, zăpadă...
peste gândul de-acum necurat
peste noaptea ce-mbracă cu salbă
inimi ce nu te au împărat...

15 decembrie 2009