Amar
de dor
necunoscut
răsfrâng
degetele-mi
așteptând
să îți mai mângâie
odată
obrajii
și gura mea
tânjește
să înmoaie
sărutarea
buzelor
în palma ta
fără
a se sătura
vreodată
de a te șopti...
Chiar
ești,
copile,
sau
mi te-am închipuit
din negurile
ce-mi dau
viață?...
Sărută-mi
ochii
și-ostoiește-mi
neputința
cu privirea-ți
nesfârșită...
Te-aștept,
drăguța mea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...