Te pângăresc
în fiecare zi...
Din visul tău
păstrat
în cușca
de cristal
a ghearelor
ființei mele
rup
clipe
de păcat,
regret
și lacrimi...
De ce?...
Măcar
de-aș fi putut
să te păstrez
așa cum
ești,
măcar atât...
Ce a rămas
e doar
îmbrățișarea
de la lift,
fără priviri,
cu-o clipă de
odihnă
prea lungă
pentru oameni
și-n spate
cu cea
care te cântă...
Aș vrea
să te iubesc
și totuși
nu mai vreau...
Te iubesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...