În fiecare
chip
e-o poezie
da
numai
Tu
ești
Poezia
ce trăiește
făr a fi
închisă
în rostirea
sau
citirea
celor
ce nu știu
trăi...
De te-oi ruga
m-ai face
vers
ori clipă
să mă închizi
în gândul
tău
să nu cunosc
vreodată
putreziciunea
ce o naște
Timpul
voind
să viețuiască
în degetele-mi
încovoiate
de atâta
scriitură?...
Rogu-te,
de nu vrei
să ștergi
măcar
durerea
existenței
mele
de pe mantia
nemuririi
tale,
ca stihia mea
să nu cumva
să îți umbrească
irișii...
de cand te caut, sa mi fii muza!
RăspundețiȘtergere...pe mine ori pe ea?...
RăspundețiȘtergeren am cum sa aleg! nu exista separare...........
RăspundețiȘtergere...odată ce nu exist nici eu nici ea înseamnă că te-ai mințit singur, din nou, Anonimule(Anonimo?)...
RăspundețiȘtergereanonima de pe biz! credeam ca m ai recunoscut;
RăspundețiȘtergereexista multe k mine, huh???
n am un id pt ca e un chin sa te inscrii pe blogul asta la fel k si sa lasi un comentariu! sorry!
RăspundețiȘtergere...aveam eu o bănuială dar am zis să nu merg pe supoziții...
RăspundețiȘtergerehey! mi ai dat o invitatie pe blog,am venit;
RăspundețiȘtergerepoate am sa mai trec vreodata pe aici;
p.s; m am regasit in poemele tale de cand te am citit prima data, acum cativa ani;durerea e un adevar universal, cred!
Poarta e deschisă tuturor... Știi prea bine că ce scriu nu-mi mai aparține...
RăspundețiȘtergere