Sălaș
senin
și-ntunecat
de-atâta
liniște
mi-ai dăruit
de când
deschisu-mi-ai
ochii
din inimă
să-ți cunosc
slova
din iris
și șoapta
din glas...
Abia
acum
când
totu-i
haos
fără
de lumină,
abia acum
văd
cu adevărat
fără de
rațiunea
minții
ci-mbogățit
de cea
ascunsă-n
pieptul
tău
preasfânt
ce bate...
Bate
liniștit
fără
a măsura
zdrobirea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...