N-am mai cântat
demult
închipuiri
străine
și nu voi
a-mi dori
îmbrățișarea
sărutării
ce-i numai
fantasmă...
Când
îți zăresc
cosița
mângâiată
de adieri
de gânduri
se răscoală-n
mine
universuri
încă
necreate...
N-ai vrea
să le îngădui
o privire
să le naști
spre ființarea
fără de sfârșit?...
M-am amăgit
și n-o să afli
asta
niciodată...
Iartă
o nebunie
a unui smintit
cobzar
fără de coarde
și cuvinte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...