Și taci
din nou
cum ai tăcut
de-atâtea ori...
Te-ascunzi
în neștiutul
stih
înveșmântat
de dor
și nu vrei
ca să mai zămislești
cuvinte...
Că am greșit
sau nu
nimeni
nu poate spune
dar existențele
ne-ngână
îngrozite
de drumul
ce-l așterni
nainte-ți...
Pășește
fără frică...
Doar tu,
copile,
poți să te naști
din întinarea
ce ți-o-nchină
lumea...
Visează,
iubito,
liniștea
dintâi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...