Aș mai vrea,
mamă,
să mă legeni
și să-mi cânți
cu glasul tău
ce-alină universul...
Și-ai vrea și tu...
Dar nu mai sunt
copil...
În sânul tău
nu mă mai pot
întoarce,
durerea mea
nu vreau
s-o știi
c-ai suferit
destul
și încă o mai faci...
Nu vreau
să-mi vezi lacrimile
ce mă orbesc
ca să nu-ți frângi
iar și iar
inima-n mii de bucăți...
Mă iartă...
Mă iartă
că te sun
odată-n săptămână
și nu știu
ce să îți spun
să nu te doară...
Copilu-n care ți-ai pus
atâta speranță
nu mai există
și totuși,
eu sunt...
Te iubesc, mamă...
Mă iartă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...