Dalbă
zăpadă,
înlăcrimată
zână
ce-ți reverși
durerea
lină
peste
întunericul
și gheața
din suflete,
rămâi,
te rog,
pe veci
și-ncremenește-mi
clipa
cu fulgii
universului
în care
m-ai aruncat
născându-mă-n
neființare...
Rămâi
să-mi odihnesc
iar
pasul
în nămeții
ce-ngână
iubire...
Rămâi
măcar
acum
pân
vei pleca...
Rămâi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...