Văzui
o pată
roșie
și crezui
că ființași
din nou
în fața
mea,
Iluzie...
Mă speriai...
Voii
s-o iau
la goană
către
tine
dar
mă oprii
căci
umbletul
nu fu
al tău
și șoapta
surdă
nu era
cântecul
buzelor
tale...
Oprii
și pasul
și gândirea
și odihnii
atunci
o slovă
de-amintire
și de dor
pe-altarul
ce-i deasupra
mormântului
meu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...