...(Măcar de-aș ști...)

Măcar de-aș ști ce să îți spun...
Sau de aș fi acolo...
De ți-aș putea îmbrățișa ființa
și de-aș putea s-alung tristețea
din sufletul plin de rătăciri
strângându-ți mâna
și îmbrățișându-te...
Dar nu pot...
Nici nu știu a face asta
fără să-ți fiu alături...
Știu că apropierea mea
nu te-ncălzește
și că iubirea ce ți-o port
nici nu există-n ochii tăi...
Nu știu...
Nu pot...
Și te iubesc...
Dar nu exist în gândul tău
nici măcar
ca umbra de-o clipită
a unei existențe...
Prea multe ziduri,
lanțuri
ce mă înconjoară
lăsându-mă la mila ta
sperând că te-oi privi vreodată
izbăvită
de la gratiile inexistenței mele...
Și aș putea să le distrug,
să-ncerc să uit
chiar dacă eu nu știu uita vreodată...
Să mă învălui în ură
și s-arunc cu tine-n Haos...
Dar ce folos?
Ce rost să aibă?...
Ești singură oricum...
Și aș gusta singurătatea-ți cu nesaț
dacă aș exista...
Dar pentru tine
nu exist...