Să-ți făurești,
copile,
un nu-știu-ce
și să-mi stingi
sufletul
în liniștirea
apei
fără amintire
și-n bezna
de sub luntrea
drăcească
din vechime...
Stinge-mi
degetele
să nu mai cânte
și să se odihnească
de-a pururi
pe coardele
însângerate
de doruri...
Stinge-mi
privirea
să mă ascund
o clipă
necreată
în noaptea
ce mă strigă
și stinge-mi
glasul
ca să nu mai cheme
gând
străin
ci, închinându-ți
ție
esența
nemuririi,
să se risipească
precum
fumul
jerfelor
de nard...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...