Ieșit-au vârcolacii înspre lună
Urlând și sfâșiind întunecimea
Cerând să fie lângă a lor zână
Fără ca nimeni să le vadă firea...
Hălăduiesc spre munți și dau năvală
Printre izvoarele a mii de gânduri
Cu ghearele gătite ca de gală
Să strălucească în nebune stihuri...
Și toți se tem: se-ascund în bezna neagră
Crezând că vine peste ei vreo ciumă
Sting candelabrul viselor cu ceară neagră
Învăluindu-se-n coșmar și vină...
Dar unul nu privește strălucirea
Ce pâlpâie în ochi de vârcolac
Să-i înțeleagă chinul și simțirea
Ce nu e nici de înger, nici de drac...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...