Trecut-au vremurile
când tocind tăiș de gânduri
te-ntâmpinam cu adevăruri
înveșmântate în blândețea
șoaptei
ce credeam că-i de
iubire...
N-ai ascultat nicicând
ce-am vrut să spun,
mai mult:
învăluit-ai totul
în tăcerea neștiinței
lăsându-mă
să mă cufund în
noaptea ce-o iubesc
atât de mult
c-un virtual
„Ai grijă de tine...”
Îl las acolo
și-mi descarc epistolele
înșiruite la uscat
de-atâtea lacrimi
și mint
spunându-ți adevărul
ce mă doare
dinainte să-l auzi...
Să iei aminte,
atâta rugăminte
mai pot înălța spre tine:
să iei aminte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...