...(Dar tu nu știi...)

Dar tu nu știi să cazi deloc, iubito...
De câte ori să îți repet, să-ți spun
Că-n hăul tău sunt înălțimi, lumină
Și te înalți spre-azururi de nebun...

Nu-i nimeni să-ți răpească zborul
Și raza ta nu-i de atins nicicum
Oricât aș încerca cu nebunia-mi, dorul,
Nimic nu-ți întinează vălul de acum...

Că-n existența-mi sunt doar bulă de săpun
Ce-o naști și-n moartea-i se-negrește, știi prea bine
Când m-ai născut uitat-ai „rămas bun”
Și gândul meu e parte-acum din tine...

Ne contopim cu-aceleași vorbe dulci
Și amărui și zâmbete și lacrimi
Cu ochi necați de gânduri tu te culci
Și nu vrei să mă lași să-ți șterg din patimi...

Nebun sunt, egoist fără măsură
Căci numai pentru mine-mi doresc șoapta-ți
Străini de depărtări te strâng de mână
Și-n sărutări de isterie scald cetatea-ți...

Nebun sunt eu, copilo, Dumnezeu ce-mi ești
Cum nu a fost și nu va fi nicicând pe lume
Da... Te iubesc... Și-n noapte-mi ești
Tu doar lumina ce nu știe a se curme...

Străină și nebună-mi ești și tu
Și din cuvinte știi a mă răpune
Spunând c-ai învățat din mine verbu
Când eu nici vrednic nu-s să-ți spun pe Nume...