Degete
alungite
și mâini
îmbătrânite...
Piele
de suflet
uscată
în stingerea
neuronilor
și iaduri
înghețate
de atâta
lumină...
Nu-s dumnezei...
Nu-s demoni...
Iar
oamenii
uitat-au
să mai fie...
Mi-s
numai
o fantasmă
rătăcită
între
culori
de timp
pe culoarele
fulgerelor
trăsnite
din ciocanul
lui Hefaistos...
Nu-s
nici măcar
o umbră
cât
tu
nu ești...
Nu sunt...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...