Tăceri
adânci
și suferință
înăsprită
în irisul
ochiului
stâng
al Haosului...
Crescut-am
sub mantia
iubirii
tale
și acum,
precum
un câine
care mușcă
mâna
ce-l hrănește,
te sting
în neființă
și liniști
fără de
liniște...
Tăceri...
Dureri
și nerecunoștință...
Uite-așa
născutu-m-am
eu,
egoistul,
din iubirea ta
ce am știut
s-o fac
numai
otravă...
Mă iartă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...