Ai fugit repede...
Mi-ai administrat de urgență
doza dublă de zâmbet
cât să mai supraviețuiesc
o vreme
și m-ai lăsat
să mă înfrupt
din oboseala
rundei numărul patru...
Acum aștept ca trenul
să mă ducă
mai aproape de locul
în care sângele meu
a început să scrie...
Și te aud...
Te văd...
Îți simt privirea tristă,
zâmbetul senin
și glasul
injectându-mi-te
cu clipe de speranță...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...