Atât de mult
aș vrea să te sărut,
Andreea,
încât nimic pe lume
nu mi-ar alina ființa
așa cum faci
când pur și simplu
ești...
O să îngenunchez
în fața ta
și sărutându-ți mâinile
o să îmi odihnesc
ființa
în privirea ta...
Și n-o să-ți spun nimic...
Răzleț te voi privi
când te-oi îmbrățișa
ca să-nțelegi,
s-auzi,
să știi
ce e în mine,
ce foc nestins
mocnește
sub fața-mi de aramă...
Așa te voi iubi
pân mă voi stinge
și voi fi doar
umbra-ți
rătăcind
pe cărările tale
și-ngânându-ți
visele
în noaptea înghețată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...