Mă uit la sălcioara asta
și te văd pe tine...
Ești atât de slabă...
Aproape îți ating ființa...
Parcă ți-ar fi rămas doar sufletul...
Și vocea...
Ți-e atât de stinsă...
Ce e copile?...
Ce-i cu tine?...
Unde ți-e soarele din zâmbet?...
L-ai lăsat pe cărări
neumblate,
printre nori,
printre lună și stele?...
Copile...
Lacrimile mele sunt în van...
Degeaba-mi sunt suspinele
și slab îmi este strigătul
spre EL...
De nu ești fericită
nu pot viețui...
„Ai grijă de ea...
Te rog, ai grijă...
Ia-mă pe mine:
ajut-o să iubească
cum vrea,
pe cine vrea,
doar FĂ-O să mai FIE...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...