Scriu cu fum de țigară
pe aripile păsărilor bacoviene
visând la o cană cu vin fiert
și ostoindu-mi dorul
cu un gât de cola...
Scriu tot despre tine
gândindu-mă că sunt
Luceafărul
și că te-ntreb:
„Ce-ți pasă ție...”
însă nu-s decât un fir de praf
ce vrea să se îmbete
cu lacrimile mării
în clipe
fără timp și spațiu...
Vei fi doar
amintire?...
Cândva poate îți voi rosti
ființa
fără a mai fi
și șoaptele-mi înmormântate
vor mai striga spre tine
cu ritmurile franceze
ale unei melodii
ce-mi îngână somnul...
Doar litere fără viață:
atât aștern
printre toate chipurile
îmbrățișate de privirea-mi
în care te oglindești
necontenit...
Să nu citești ce scriu...
Să uiți că sunt
nebunul care te închipuie
în stații de metrou
în care nu apari...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...