Mângâi chitara
așteptând
să treacă timpul
și gândindu-te
în orice clipă
născută
între două stații de tren…
Mă duc
din nou
la București:
oraș plin de nimicuri,
dar îl iubesc atât de mult
pentru că ești
acolo
chiar dacă
nu-mi poți dărui ființa ta,
ori nu vrei…
Uite așa
de vreo doi ani de zile
mi-e casă
drumul
și cântul
de chitară…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...