Atât îmi e de dor
încât aș vrea să te privesc
într-una
și să-mi hrănesc
sufletul
cu zâmbetul tău...
icoană
să-mi fii
să te așez
în căușul palmei
și să te sorb ușor
ca pe nectarul
cu care se îmbată zeii...
însă nectarul lor
e-amar
și-mi frânge stihurile,
pe când tu...
tu naști,
mă naști
clipă de clipă
chiar de ești doar
visul unui gând
ce mă-nspăimântă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...