Mă rog în fiecare zi strigând numele tău
și nu ești Dumnezeu, nici înger și nici drac:
ești doar un pricăjit de om,
un vis, nălucă, plăsmuire,
fantasmă de demult,
aceeași nebunie –
doar alt nume...
Și totuși,
înaintea-ți să îngenuncheze
aș pune tot pământul
și chiar Plăsmuitorul
și-orice duh
să ți se-nchine aș forța
căci în scânteia ta de nemurire
mă sting și eu
și răzvrătirea mea
și nimeni nu îmi poate spune:
„Ești nebun!!!”
căci sunt mai mult decât atât
și în același timp nimic...
Ce-o să pățesc?
Să-mi fie frică de sicriu?
Nu...
Frică îmi e că pierd
ce n-am avut nicicând:
pe TINE...
Și strig în continuare
repetând cuvinte
nesăbuite
poate în rătăcirea-mi
deveni-voi înțelept...
Ai auzit?...
Eu te iubesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...