Se-așterne ploaia înaintea
pașilor
ce se îngână agale
pe calea
de lumini și umbre
din palma mea…
Copacii
mă învăluie
cu verde crud
și flori
zâmbind
către un ochi de cer
prin care mă privești
senină…
Păcatul meu
răpus de judecata
ce nu găsește-n el
vreo vină
își lasă giulgiul,
naște aripi,
zboară
și întrebări
din nopți prea pline
de-ndoială
se furișează
oferindu-mi mângâieri…
Sunt vis…
Năluca mi-e nebună
precum ființa-mi
ce n-a existat vreodată
cu numele de
„OM”
ci doar
nebun…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...