Dă, Doamne,
ploaie,
să curgă peste mine
lacrimi,
să nască rădăcini
și poate
dintr-un ciot
de noapte fumegândă
va răsări
vlăstarul de lumină…
Să mă înalț
spre ceruri
verde
și cânt de păsărele
să aud,
să odihnesc
la umbra-mi
două inimi:
să-și scrijelească
nume
și juruințe
pe scoarța-mi pământie
și visul lor
să-l nasc
pentru o mie
de clipe
ce n-or ști sfârșitul…
Să se șoptească
îngânând
priviri nebune
și-al lor sărut
făclie
să mă facă
de mângâiere
printre norii
ce-au să vie…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...