Un vers
cuminte
se-odihnește-n
palma vieții
și picurii de ploaie
jucăuși
se nalță în
tril de păsărele
cântând
lumini
ce nu cunosc
apus
și înserări
ascunse-n
taina zării…
M-aștern
primăvăratic
lacrimilor tale
și încă mă hrănesc
din visul tău
mințindu-mă
că mă vei naște
în vreo floare
ce-o s-o așezi
cu gând senin
în păr…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...