Sfârșit...
și totuși te aștept
prin stații de metrou,
prin clase pline de studenți
ce nu se-omoară
cu francofonia
(eu sunt mai rău ca ei...),
la întâlniri
neanunțate
și ședințe fără glas
pentru gândurile mele...
încă puțin...
încă puțin –
mă amăgesc –
și tu vei fi uitată
iar chipu-ți
se va contopi în altul
lăsându-mi visele
să se-ofilească...
nici eu nu cred ce scriu...
de ce ai crede tu?
(chiar dacă știu
c-ai vrea să fie-așa...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...