De se întâmplă cumva
să mă întâlnesc
cu gândul tău
în jurul meu se-așează gratii
și stau ca un arcaș
cu o tolbă vrăjită
plină de săgeți
de care nu mă pot atinge
ori ca un animal sălbatic
ce tânjește după libertate
dar nu o vrea
căci știe că te prierde...
Unde ai dispărut
de nu mai vii
să îmi alini privirea?...
Mă împiedic
în propriile cuvinte
dialogând cu visele
ce le mai nasc
cântându-te
și îngânând dorul unei sălcii...
Și caut un sfârșit
acestor rânduri
dar nu găsesc:
lumină nu există-n mine
cât să rodească
lacrimile tale nevărsate...
Aș vrea să mă iubești...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...