Și totuși
o vreau…
Încă vreau
să-i rostesc ființa
și să-i gândesc fericirea
chiar dacă
fără cuvinte,
atingeri,
săruturi,
iubire etc…
O caut, Părinte…
știi cât de dor îmi este
de ea,
de-o-mbrățișare de-a ei
și de un zâmbet,
doar de unul…
Dar nu o să îl am…
Și uite-mă:
trei zile –
trei capitale…
Mereu, mereu
amestecându-mi visele
cu locuri la clasa a doua
cu reducere:
încă-s învățăcel…
Aș fi crezut
cu doi, 3, cinci ani în urmă
că o să-mi port
pașii pe-aici
cu chitara în spate
și o țigară în mână?...
Tu ce zici?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...