Am răscolit prin gânduri și cuvinte
pe care le-ai născut
în clipele
de lumină
cu care îmi mângâiai ființa...
și nici acum nu știu
de mă iubești
ori nu,
de m-ai vrut
viețuind
să-ți îngân visele
ori să îți fiu doar umbră
pe cărările
ce le străbați
precum Sisif...
Nici Phoenix nu renaște
spre etern:
iar slova-mi
mai puțin
de nu o mai hrănești...
Să zbori,
să uiți,
să nu citești ce scriu
și de vreun vis
s-ar rătăci cu mine
să îl gonești
iar amintirea-i
să o-ngropi
în coardele unei chitare
prăfuite
de nepuțința unui surd
ce-ncearcă
să o acordeze...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...