Odată,
în vechime,
pe când vorbeai
cu omul,
s-a-nfățișat
în fața Ta
un rege
căci l-ai chemat
să își aleagă
binecuvântarea…
Nici eu nu-ți cer nimic…
Mă-ndrept spre
tine
fără să mă chemi
sătul de nașterea-ți
spre nemurire,
sătul de iad,
de cerul care-mi
curge-n vene…
În viețuirea-mi
nu-mi doresc
decât o existență
împlinită de
lumina
și de umbrele
altei ființe…
O fi prea mult?...
Ce zici,…
Părinte?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...