Din strigătul
născut
în lacrimile mele
nu mai aud
decât numele tău…
Te-aș mai fi vrut
o clipă
și un strop
din zâmbetul tău
să-mi mai hrănească
visul
mai caut încă…
De-ai ști
cât mi-e de sete…
Pustiu mi-e pasul
și spre locul tău
durerea
mă îndreaptă
dar o încui
în cântul
stropilor de ploaie…
Ierta-vei tu
vreodată
nebunia
ce te cheamă?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...