Neguri…
Un soare însângerat
apare și dispare
pe după dealuri
încețoșate
de zorii dimineții…
Mă gândesc la tine
într-un vagon
de tren
pornit de pe la 4
și încerc
să astâmpăr
dorul înfiripat
în inima
înjunghiată
clipă de clipă
de amintirea ta…
Soarele
întotdeauna e acolo:
fie că-i zi
sau noapte,
furtună ori
cer înseninat –
noi suntem
cei ce ne-nvârtim…
Dar tu…
FI-VEI TU
veșnicia-mi
sau să aștept
să mă șoptească
alta?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...