mi-e frică să deschid caietul
să te aștern
în stihuri nenumite
printre filosofii nebune
răzbunate de
anii ce se adună
în sacul plin de păcate
din spinarea mea...
cu cât m-afund mai mult
în cerneala
ce vrea să mă-mbete
vreau să te-acuz,
să te fac vinovată
de nesăbuința
cu care vreau să te iubesc...
sunt un nenorocit
a cărui umbră
n-are voie
să rătăcească pe acest pământ...
cuvântul meu e humă
și pasul
mi-e doar fum
sorbit de nările întunecate
ale demiurgului
în fața căruia
nu mă închin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...